Activități de predare-învățare derulate în cadrul proiectului Erasmus+ „Problem solving in MINT or STEAM subjects in schools in Northern Ireland, Romania and Germany”, în perioada 21-25 octombrie 2019

Print

             Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” Iaşi a fost gazda celei de a cincea activități de predare, învățare și formare în cadrul proiectului „Problem solving in MINT or STEAM subjects in schools in Northern Ireland, Romania and Germany" (nr. 2017-1-DE03-KA219-035584_4), finanţat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, proiect de parteneriat strategic – acţiunea cheie 2, coordonat de Korbinian-Aigner-Gymnasium din Erding – Germania şi având ca partener St Dominic's High School din Belfast – Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. Ele s-au desfășurat în perioada 21 – 25 octombrie 2019 și au reunit 30 de elevi și 13 profesori din cele trei țări partenere.
             Pe parcursul activităților am identificat probleme legate de poluarea mediului înconjurător în comunitățile din care provin școlile participante și am găsit posibile soluții de reducere a impactului poluării mediului. In acest demers ne-au fost alături atât mediul academic (Universitatea ”Al. I. Cuza” – Facultatea de Fizică, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Tehnică ”Gh. Asachi” - Departamentul de Ingineria şi Managementul Mediului din cadrul Facultății de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului ”Cristofor Simionescu”), cât și Primăria Municipiului Iași.
             Până la finalul proiectului (august 2020), elevii vor realiza un film de prezentare a întregii experiențe acumulate, punându-și în valoare creativitatea și gândirea critică, integrând strategii de dezvoltare sustenabilă la nivel local, regional sau european. La nivel instituțional, acest proiect a reușit déjà să promoveze practici inovative pentru încurajarea învățării colaborative, să îmbunătățească relevanța învățării și să faciliteze tranziția elevilor către niveluri superioare de educație.
             Detalii despre activitățile derulate până acum în cadrul proiectului pot fi găsite pe pagina web a Liceului Teoretic ”Vasile Alecsandri” (https://www.lvais.ro/index.php/proiecte/367-proiect-erasmus-ka2-problem-solving-in-mint-or-steam-subjects-in-schools-in-northern-ireland-romania-and-germany) sau pe blog-ul https://erasmus-lva.rf.gd.

Coordonator,
prof. Ionescu Mihaela – director adjunct

 

22 November 2019

Pagină realizată de Gabriela Cătălina Cojocaru
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi - ROMANIA
Str. C. Negri nr. 50, 700071
Tel. 0040332/418760 (secretariat); Tel. 0040232/218241 (director); Fax. 0040232/218240;
E-mail: vasile_alecsandri_iasi@yahoo.com
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi Str. C. Negri nr. 50. Hostgator coupon - All rights reserved.